Aveți mai jos o primă scrisoare de la Rafi D. din cea de a doua sa călătorie în Nepal de anul acesta. Veți putea citi ce aventuri și minuni i-a pregătit Dumnezeu acolo și cum puteți și voi să îi fiți alături.
Așezați-vă comozi și pregătiți-vă să vedeți și să citiți cum Dumnezeu lucrează și azi la capătul pământului.
Rafi. D
Mesaj Informativ din Kathmandu, Nepal, 1 Octombrie 2016
Misiune Nepal luna Septembrie
Cu ajutorul Domnului Isus, am ajuns in 10.09.2016 din nou în țara Nepal (numită și acoperișul lumii) cu bine. Chiar din prima zi am fost din plin activ, numai ce am ajuns la aeroport în Kathmandu am mers direct la Biserică împreună cu fr. Pasor Som, fiind Sâmbătă dimineața (Sâmbăta e singura zi libera în Nepal și considerată ultima din săptămână). Apoi mi-am luat în primire chiria care este aproape de Coliba fratelui Pastor.
Lucrarea de Ajutorare:
Văzând că este suficient loc am chemat toată familia să se mute la “mine” să nu mai doarmă în coliba rece, neizolată și plină de găuri în pământ de la sobolani. Am mutat deci lucrurile din colibă în locuință, am cumpărat cele de trebuință, printre altele și un frigider și am mulțumit Domnului împreună pentru harul Lui. Mare a fost bucuria acestor oameni, fiind și destul de rece la noapte, sa se mute într-o locuință izolată. Dar mai ales fetița fratelui pastor „Anna“ care are 2 ani și câteva luni s-a mirat de „casa noua“ și curioasă cerceta fiecare cameră.
Pe drum de la aeroport vorbeam cu fr. Pastor Som despre Ieremia 29:11 acel verset în care Dumnezeu vorbeste despre un viitor si o nădejde. În prima predică pe care am auzit-o la biserica fratelui Som a predicat un frate tocmai despre acest lucru în care menționa mereu că Domnul are un Plan cu fiecare și că voia Lui este mai bună decat a noastra. In ziua următoare am mers din nou la o biserică în apropiere unde fratele Pastor de acolo a vorbit cu mine la urmă și printre altele tot îmi spunea despre Planul lui Dumnezeu cu mine și despre viitorul și speranța binecuvântată pe care a pregătit-o.
Adevărul este că am venit cu multe Planuri și multe gânduri despre ce și cum aș putea face cu ajutorul Domnului în Nepal. Însa cred că cel mai important lucru este să realizez faptele pe care El le-a pregătit înainte ca să umblu în ele și să acționez dupa planul Său.
Fratele Pastorului Som, „Omkar“, are un pământ pe care l-a înscris pe soția fratelui Pastor Som, (Jessy) ceea ce este o minune din pricina prețului nespus de mare care este in Nepal (cel puțin în Kathmandu). A primit pământul acela gratuit din partea unui bătrân a cărui fiu este la Colegiul unde Omkar a fost Administrator. Doar ca să aveți o idee cât de scump e un pământ, pământul pentru coliba fratelui pastor care este închiriat are cca. 70 m2, este vorba despre 85.000 de Euro (10.030.000 Rupie Nepaleza) ca să fie cumpărat. Este extraordinar de scump! De aceea vrem cu ajutorul Domnului să facem o casă pe pământul fratelui Omkar, pentru că și el locuiește în coliba respectivă. Ne-am gândit să fie și biserica în clădirea respectiva pentru că am aflat lucrarea care a avut loc in Familia Rijal (Som & Jessy). In anul 2015 un profet indian a prorocit că Domnul le va purta de grijă și le va da o casă în care mulți oameni vor fi vindecați, va trimite din depărtare pe robul Sau de care se va folosi, ei să nu se teamă și să își încredințeze soarta în mâna Domnului. Un loc unde oamenii pot fi vindecați în sufletul lor (și nu numai în suflet) se numește Biserică. Apoi m-am gândit să facem 2 camere pentru misionari când vor veni și vor sluji Domnului să poată dormi acolo. Cu ajutorul lui Dumnezeu am curațat terenul de pădurea (nu exagerez) care era acolo. Tare mult mi-aș fi dorit să am scule made in Austria care să nu se rupă sau să cadă fierul de pe băț. Dar cu posibilitățile care sunt aici trebuie să lucrăm. Am nivelat pământul și am săpat pentru că nu dau voie vecinii să se facă
„Planul lui Dumnezeu este mai bun decât al nostru, să faci voia Lui ca să ai un viitor binecuvântat și speranță în viața“
lucrarea cu escavatorul fiindca mai sus de pământ este un Templu foarte cunoscut, și le este frică să nu se cutremure Templul din pricina escavatorului. Asta e! Avem lopeți mi se pare ca sunt niste jucarii asa de scurte, dar nadajduesc în Dumnezeu că El ne va întări în toate, chiar dacă e foarte mult de lucru până vom termina tot proiectul.
A fost și normal să nu meargă toate cum mi-aș fi dorit, pentru că sunt conștient de ciuda celui rau. Acel om care i-a dăruit pământul lui Omkar a mințit în ce privește mărimea pământului, deși i-a „dovedit“ pe hartă că totul este al Lui. Dupa ce am gătat aproape toată treaba cu nivelatu Pământului (la mână), a venit un om de la guvern care a măsurat pământul și ne-a spus că doar jumătate din ceea ce am nivelat este al nostru! Cand am auzit asta m-am întristat pentru că am muncit din greu și m-am sacrificat foarte mult fizic ca să gătăm treaba cât mai repede având în vedere că nu stau foarte mult timp în Nepal, ci voi merge cu ajutorul Domnului și în India. Așa că am luat-o din nou cu nivelatu și de data asta a fost și mai greu pentru că trebuia săpat în Piatră. Muncitorii care au venit să lucreze, văzând că sunt alb („albu intotdeauna are bani“ asta e gândirea lor) au cerut să le dau mai mult pe zi, deși nu se câștigă niciunde mai bine decât 700 de rupie Nepaleza (6 Euro pe zi!) pentru munca respectivă. Știu că e puțin în comparație cu Europa, dar pentru Nepal este mult, și Dumnezeu ne-a dat înțelepciune să nu risipim banii Domnului, așa că am refuzat. După 3 zile când au văzut că lucrăm și fără ei, au venit și și-au cerut iertare și au spus că sunt gata să lucreze cu 700 pe zi. Slavă Domnului.
Și chiar dacă a părut o întristare că pământul e mai puțin decât am crezut, în partea aceea care este a noastră am scos atâta piatră din pământ că nu mai e nevoie să cumpăram piatră pentru Fundație, ci e deajuns pentru toată casa și incă mai și rămâne. Încă o dată slavă Domnului!
Ce mi se pare comic e că am închiriat un fier cu care să spargem piatra, nu l-am putut obține nicicum pentru că e fier „foarte tare“ și e prea prețios să îl vândă! Am dat comandă la un fierar să îmi facă o greblă, că nu este greblă ca în Europa, este un fel de furcă dar nu s-a găsit niciunde greblă, când am dat comandă i-am arătat o poza de pe internet cu o greblă, atâta s-a mai mirat.
Cu ajutorul Domnului înaintăm în lucrarea cu casa, am făcut planul, Pământul este aproape gata nivelat, urmeaza să facem fundația. Un motiv de Rugăciune ar fi, să ne întăreasca Domnul atât spiritual cât și fizic pentru că casa e undeva sus pe munte, doar să ajungi acolo te obosești deja, apoi munca cu scule slabe, soarele și căldura își fac efectul. După muncă când suntem obosiți, visez numai patul, dar și atunci mă lupt cu mosqitos să pot adormi.
Ne-am mutat într-o chirie cu 2 camere aproape de Șantier ca să nu mai facem în fiecare zi drumul de 22 de km din Kathmandu până în Changunarayan. 22 de km aici înseamnă 2 ore și jumătate cu busu în traficul acesta. Am luat cea mai bună chirie ce am găsit acolo. Mosqitos, țanțari, șopârle, șerpi, tot ce vrei și ce nu vrei este aici, vecinii spun că seara din când în când mai vin și leoparzi. Am omorât un șarpe veninos, iar celălalt nu l-am putut omorî pentru că erau vecinii de față și ei se închină la șerpi, așa că l-am aruncat în râu. Ce face lipsa de Dumnezeu cu omul! Pur si simplu își pierde mintea. Doamne ai milă de Nepal! De oamenii din Changunarayan și de noi de toți!
Lucrarea Misionara:
Am înregistrat o predică a fratelui Pastor Som care va fi difuzată la Radio FM din Nepal, și mă bucur că vor auzi mulți oameni o predică de 25 min. din Ioan 3:16 despre un Dumnezeu care a iubit atât de mult lumea că a dat pe singurul Lui fiu.
Fratele Pastor mi-a spus că trebuie să fim foarte atenți cu privire la Evanghelizare pentru că nu de mult au fost arestați 4-5 creștini de aici din pricina „impunerii credinței lor“ adică din pricina Evangheliei. Printre ei erau și pastori. Aici nu sunt posibilități așa de mari ca în Europa să faci Evanghelizări mari pe Stadioane, ci cum deschide Dumnezeu ușa așa trebuie să fie vestit cuvântul Lui, fie la magazin cumpărând alimente, fie în bus călătorind înspre un loc sau altul, fie în tabere cu copii, fie dupa ce tratezi rana unui om, fie în fel și fel de situații. Dar cred și sper că Dumnezeu lucrează și așa.
M-am bucurat că Dumnezeu mi-a deschis o ușă în care să merg in familia unei creștine pe nume Dil Shova (Care are și 2 Centre de bătrâni, și este foarte populară în Nepal deoarece este scris și în manualele istorice de la școală despre ea, mulți o numesc „Maica Tereza din Nepal“) și să vestesc Evanghelia acolo. Am inceput povestind din viața mea, folosind cât mai multe versete biblice și arătând mai pe urmă și poza cu degetul meu care mi-a fost vindecat. Familia aceasta a primit Mărturia mea cu mare curiozitate și atenție ceea ce m-a îmbucurat. Fr. Som mi-a zis la urmă ca de obicei când îi spunea sora lor, Dil Shova, despre Isus Hristos se răzvrăteau și nu primeau Cuvântul. Dar de data aceasta ori pentru că sunt alb ori pentru că Dumnezeu le-a înmuiat inimile au ascultat. Doamne lucrează!
Am fost în mai multe centre de bătrâni și am vestit Evanghelia acolo dupa ce m-am rugat pt fiecare . Unii dintre ei erau creștini, unii cred că urmează să fie. Prin harul Domnului am fost în mai multe biserici unde am spus mărturia mea si am cântat pentru slava Domnului.
Am mers pentru 2 zile în Sarlahi unde am călătorit 8 ore câte un drum cu Autobuzul. Am predicat, am cântat, și am spus mărturia mea în 3 Biserici din locul acela, dupa ceea m-am rugat pentru fiecare în parte. Am întâlnit un om care era și conducător de biserică în locul acela, căruia i s-a luat femeia de către hinduși porniți împotriva creștinilor, au tăiat-o în bucați pe soția lui și i-au împrăștiat bucațile în grădina lui. Am văzut durerea acestui om, și cu lacrimi m-am rugat pentru viitorul Lui. Dumnezeu să îl întărească.
Prin harul lui Dumnezeu am fost la 2 orfelinate. Unul dintre ele este condus de hinduși, și fiind și Dil Shova cu noi, a fost ceva foarte deosebit pentru ei să vină în aceeași zi și „Maica Tereza Nepal“ și un om alb au acceptat să vorbim din Biblie cu copiii, ceea ce până în ziua aceea nu s-a mai întâmplat în orfelinatul acela. După părtășie hindușii au acceptat și și-au deschis inimile ca să vina cineva regulat să învețe copiii din Biblie, spunând că poate cu adevărat Dumnezeu vrea să vedem ceva nou. Slăvit să fie Domnul! Aceasta este o biruința foarte mare, să vina cineva și să propovăduiască Evanghelia copiilor orfani și să fie învățați din Biblie e un lucru mare. Aș dori să vadă acești oameni Binecuvântarea Domnului din pricină că s-au deschis pentru Evanghelie, și apelez la biserică să se roage împreună cu noi pentru asta. În celălalt orfelinat care este condus de un Creștin dedicat, am cântat cu copiii și l-am lăudat pe Dumnezeu, am avut un timp de părtășie cu ei, după care am lăsat acestui orfelinat, bani să se izoleze acoperișul (tabla) pentru că vara e mult prea cald la temperaturi extreme aproape că ii „frige“ înauntru.
Una dintre Bisericile din Sarlahi ..
Am fost la mama fratelui Pastor Som, care e hindusa. I-am vorbit de Isus, chiar daca îi vorbeau unii dintre copii tot timpul și înainte să vin eu. Nu era foarte deschisă pentru cuvânt dar și de data aceasta Dumnezeu mi-a făcut trecere să propovăduiesc. M-am rugat pentru ea, și la urmă a spus și ea un „Halleluia“ , dar mă rog ca Dumnezeu să o mântuiască chiar dacă e la vârsta de 77 de ani. Tot așa i-am evanghelizat și pe vecinii ei care erau tot timpul ferm împotriva creștinilor, dar pentru că sunt alb, stăteau și ascultau ce am avut de spus, mărturia cu degetul i-a fascinat și au crezut din pricina pozelor. Dumnezeu să lucreze și la inimile lor și să facă ca Cuvântul Lui să nu se întoarcă fără rod.
Înspre drum acasă ne-am întâlnit cu un cunoscut al fratelui Pastor Som. Este vorba despre un om care a avut un accident cu busul și și-a pierdut amândouă picioarele până la genunchi. Este în cărucior, și tot timpul când vroia fratele Pastor să îl evanghelizeze, pleca sau se ascundea să nu mai audă despre Dumnezeu. L-am întalnit pe stradă așteptând autobuzul spre orfelinat, și ne-am folosit de ocazie să îi vorbim despre Dumnezeu. Când a vazut că vine fratele Pastor cu un „alb“ nu a mai plecat ci a stat curios să vadă ce se va întâmpla. I-am arătat mărturia cu degetul care a avut un impact puternic asupra lui. Mi-a dat voie să mă rog pentru el, și m-am rugat pentru el acolo pe stradă de față cu toți. Peste drum erau chiar 2 polițiști și un militar, dar slăvit fie Dumnezeu că a fost pace, și nimeni nu ne-a prigonit. Dumnezeu să îl mântuiască și pe omul acesta.
La lucru cu casa, am intrat în vorbă cu unul dintre tinerii care au muncit la șantier. Numele lui este Pramud și are 22 de ani. Am aflat că este creștin, insă căzut într-o stare destul de rea. Prietenii hinduși îl trăgeau mereu la lucruri rele, până și drogurile sunt la ordinea zilei .. Este interesant pentru că pe mine Dumnezeu m-a scos tocmai din o astfel de stare. Am intrat în vorbă cu el, este orfan, tatal său a murit din pricina alcoolului, mama lui nu a zis din ce cauză a murit, dar traiește singur cu fratele său mai mic de 12 ani (vezi sus copilul din poza cu roaba). Ințeleg foarte bine starea lui, și Dumnezeu m-a ajutat să spun ceea ce am trăit și ce am văzut în viața mea, și să îi povestesc cum m-a scos Dumnezeu din starea aceea. Intr-adevar nu este o întamplare că sunt aici, și până și el a spus că crede că Dumnezeu încearcă să îi spună ceva să vină un om de aceași vărsta (și eu am 22 de ani) cu aceași istorie (în afară de mamă și de tată) și să îi spună că se poate! Să ne rugăm ca Dumnezeu să cerceteze pe tânărul acesta și să se ridice din starea in care a cazut. Amin!
Cu ajutorul Domnului am mai propovăduit în diferite locuri și sper ca să rămână ceva în urma mea aici în Nepal.
Motive de Rugaciune:
– Dumnezeu să ne ajute în construcția casei, și să nu se întample nici un rău
– Dumnezeu să lucreze la inima lui Pramud (tânărul de 22 de ani)
– Dumnezeu să mântuiască pe mama fratelui Pastor, pe vecinii mamei fr. Som, pe acel om în căruț, pe frații sorei Dil Shova, pe toți cei care au auzit Cuvântul Domnului
– Dumnezeu să mă păzească de tot felul de insecte și șerpi, câini, leoparzi
– Dumnezeu să binecuvânteze pe hindușii (orfelinat) care s-au deschis pentru Cuvântul Lui
– Dumnezeu să îmi dea ungere divina ori de câte ori trebuie să rostesc Cuvântul Sfânt
– Dumnezeu să întărească pe Conducătorul a cărui soție a fost tăiată în bucați
– Dumnezeu să mă ajute să fiu mereu plin de Duhul Sfânt.
Nevoile financiare:
– Casa și biserica fratelui Pastor Som
– Ajutorare Orfelinat (Mâncare, Haine, Cheltuielile zilnice)
– Mașină sau motocicletă pentru deplasare de misiune (Într-o zi 3 biserici la o distanță de 20 de km, călătoria cu busul se pierde mult timp)
– Construire Biserică în Lamjung (în parteneriat cu Assemblies of God Nepal)
Multumesc tuturor pentru sprijinul pe care îl primesc în primul rând în Rugăciune, și suport financiar. Dumnezeu să răsplătească fiecăruia după fapta lui. Sunteti parte din lucrarea aceasta și mulțumesc Domnului din toată inima pentru voi și pentru dăruirea voastră. Dumnezeu să vă răsplătească și să vă binecuvânteze! Harul Lui Isus Hristos să fie cu voi cu toții, Amin!
Pentru Informații, sau dacă este vreo întrebare, mă puteți contacta oricând.
Folosește butonul de mai jos și donează pentru pentru construcția unei biserici în Nepal.
Pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă pe câmpul de misiune unde echipele HH vor merge, înscrie-te în lista noastră de abonați și vei primi în email noutățile.
Promitem că îți vom trimite emailuri din când în când și nu te vom agasa, că îți vom trimite un e-mail doar când este ceva important, că vor fi cel puțin interesante și că avem mare grijă de adresa ta de e-mail.
Înscrie-te acum!
Spune la toți prietenii tăi de misiunea din Nepal 2016 de anul acesta și invită-i să ne susțină în rugăciune sau să dăruiască pentru nevoile din câmpul de misiune. Pentru aceasta alege una din variantele butoanelor de mai jos și distribuie: